Meme Stoica (57 de ani) este cu ochii pe Toni Petrea (47 de ani), fostul antrenor de la FCSB care a preluat-o pe Chindia Târgoviște.
Toni Petrea a preluat-o pe Chindia Târgoviște pe 21 septembrie 2022, iar antrenorul a debutat pe banca tehnică a noii sale echipe cu o victorie obținută pe teren propriu cu Rapid, scor 2-1.
După ce Toni Petrea a început cu dreptul aventura sa la Chindia Târgoviște, Meme Stoica a dezvăluit că o să îl urmărească cu atenție pe antrenorul în vârstă de 47 de ani, dar și că are o curiozitate în ceea ce îl privește pe fostul tehnician al vicecampioanei României.
Managerul general al lui FCSB ar vrea să vadă dacă Toni Petrea va reuși să își impună stilul la Chindia Târgoviște deoarece el este un antrenor ofensiv care a preluat o formație obișnuită să se apere.
Sunt curios să-l văd pe Toni Petrea, care e un antrenor ofensiv la o echipă obişnuită să se apere. Din păcate nu a fost în cupele europene cu noi, când am avut nevoie, ca să dovedească dacă poate califica echipa în cupele europene”, a spus Meme Stoica pentru Orange Sport.
Toni Petrea a fost secundul lui Laurențiu Reghecampf la FC Snagov, Concordia Chiajna, FCSB, Al Hilal, Litex Lovech, Al Wasl, iar apoi a decis să accepte postul de antrenor principal la FCSB, unde a stat în perioada iulie 2020 – mai 2021 și noiembrie 2021 – iulie 2022.
Toni Petrea a stat pe banca tehnică a vicecampioanei României în 77 de meciuri, iar roș-albaștrii au avut cu el pe bancă 45 de victorii, 14 rezultate de egalitate și 18 înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER